Valentin Gheorghe (24 de ani) a fost analizat de Eugen Neagoe, fostul său antrenor de la Astra Giurgiu.
Valentin Gheorghe a retrogradat cu Astra Giurgiu în Liga 2 la finalul sezonului 2020 – 2021, dar șansele ca să rămână la formația giurgiuvenilor sunt mici.
Mijlocașul în vârstă de 24 de ani se află pe lista de transferuri a celor de la FCSB, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. Clubul patronat de Gigi Becali a început negocierile pentru transferul mijlocașului de bandă care a jucat la Jocurile Olimpice de la Tokyo după ce Edi Iordănescu și-a explimat dorința de a lucra cu el.
Eugen Neagoe îl cunoaște foarte bine pe Valentin Gheorghe, toate acestea deoarece a lucrat alături de fotbalistul în vârstă de 24 de ani la Astra Giurgiu, și l-a analizat pe internaționalul român. Acesta susține că mijlocașul are viteză foarte bună și poate să își elimine adversarul cu ușurință, dar a dezvăluit și ce defect are.
„Vali este un jucător tânăr, are 24 de ani. Este un jucător cu calități foarte bune. Are viteză foarte bună, poate să-și elimine adversarul cu ușurință. Nu are o forță deosebită și nici nu-și folosește piciorul stâng. Nu-i va fi ușor, el dă cel mai bun randament în partea stângă, iar acolo FCSB are jucători valoroși. Sunt Octavian Popescu, Florinel Coman, Tănase, care poate juca și el acolo”, a declarat Eugen Neagoe, conform Digisport.
FCSB vrea să îl transfere pe Valentin Gheorghe pentru a-l înlocui pe Florinel Coman, fotbalist care s-a accidentat la meciul FCSB – Sepsi OSK, scor 1-1. „Mbappe de România” se va opera pentru a-și rezolva problema pe care o are din cauza pubalgiei și sunt șanse mici ca să mai joace în 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER